Anchetele, care arată cum deșeurile de plastic europene expediate în afara UE pentru a fi „reciclate” au ajuns într-un depozit de gunoi de cealaltă parte a lumii, au făcut titluri în ultimii doi ani. Acest lucru a dezvăluit modul în care produsele și ambalajele pe care le consumăm în Europa și deșeurile pe care le generează, afectează comunitățile și mediul în alte regiuni, cum ar fi Asia de Sud-Est.
Odată cu decizia Chinei de a restricționa puternic importul majorității deșeurilor de plastic în 2018, urmată de o interdicție totală în 2021 și de modificările din Convenția de la Basel privind deșeurile din plastic care necesită consimțământul informat prealabil al țărilor beneficiare de deșeuri, UE nu a rămas decât o altă soluție decât să se confrunte cu propriile sale responsabilități.
Cum își poate gestiona UE deșeurile de plastic pe teritoriul său și în conformitate cu Agenda economică circulară a UE? Pe scurt, UE trebuie să se concentreze mai întâi pe reducerea cantității de plastic pe care o folosește și a deșeurilor.
De prea mult timp, abordarea crizei plastice s-a făcut numai printr-o perspectivă de sfârșit de viață, încercând să găsim soluții tehnice pentru tratarea corectă a plasticului, odată ce acesta devine deșeu. Acest lucru a eșuat și dacă nu ne schimbăm mentalitatea, va continua să eșueze din două motive principale. În primul rând, concentrându-se doar pe tratarea deșeurilor din plastic, sunt evitate toate efectele negative legate de extracție, producție și utilizare – inclusiv emisiile de gaze cu efect de seră, emisiile toxice și pierderile de microplastic, printre altele. În al doilea rând, soluțiile tehnice, la sfârșitul vieții, nu pot compensa producția și consumul de plastic din ce în ce mai mare. Astăzi, extracția materialului progresează de două până la trei ori mai repede decât reciclarea.
UE generează peste 25 de milioane de tone de deșeuri de plastic pe an, din care doar 30% sunt reciclate (inclusiv ceea ce este livrat pentru reciclare în afara UE). UE își propune să crească capacitatea de sortare și reciclare în Europa de patru ori, creând locuri de muncă în acest proces. Este foarte necesară creșterea infrastructurii pentru colectarea separată și reciclarea mecanică ulterioară. Cu toate acestea, nu va fi suficient; chiar și infrastructurile de reciclare îmbunătățite și performante nu ar ține pasul cu ritmul producției de plastic. Prin urmare, UE trebuie să se concentreze mai întâi pe reducerea deșeurilor de plastic pe care le produce, începând cu materialele plastice de unică folosință. Ar trebui continuată acțiunea legislativă pentru îndepărtarea totală a materialelor plastice de unică folosință și a produselor de unică folosință, precum și pentru abordarea supraambalării.
În al doilea rând, UE ar trebui să adopte măsuri puternice care să conducă la reproiectarea produselor. Marea majoritate a produselor și a ambalajelor din plastic nu sunt în prezent concepute pentru a fi reciclabile, chiar mai puțin făcute pentru a fi reciclate în cadrul infrastructurilor existente. Și mai puține sunt concepute pentru a fi reutilizabile. Prin urmare, UE ar trebui să se asigure că numai produsele care sunt durabile prin proiectare pot accesa piața UE, cum ar fi produsele care sunt durabile, reutilizabile (atât cât este relevant), fără substanțe periculoase sau reciclabile la sfârșitul vieții. Deoarece produsele circulare și sistemele circulare sunt cele două fețe ale aceleiași monede pentru a realiza economia circulară, UE trebuie să pună în aplicare sistemele și infrastructurile adecvate pentru a permite produselor durabile și refolosibile să devină normă. Aceasta include sisteme de returnare a depozitelor (în principal pentru reutilizare, dar și reciclare), sisteme de punere în comun și stimulente financiare pentru produsele refolosibile.
În al treilea rând, atunci când deșeurile de plastic nu pot fi evitate (chiar și produsele durabile și reutilizabile ajung la sfârșitul duratei de viață la un moment dat), ar trebui să existe sistemul și infrastructura potrivite pentru a procesa și recupera cât mai mult material posibil. Acest lucru ar trebui să se întâmple atât prin combinarea cadrului legal adecvat implementat la nivel european, național sau regional – sisteme obligatorii de colectare separată, scheme eficiente de responsabilitate extinsă a producătorilor și obiective de reciclare, de exemplu – și adoptarea unei strategii locale ambițioase care promovează partea superioară a ierarhiei deșeurilor prin diferite stimulente, cum ar fi sistemul Pay-As-You-Throw.
În cele din urmă, chiar și atunci când sunt puse în aplicare stimulentele corecte pentru soluțiile corecte, este de asemenea extrem de important să se limiteze accesul la opțiuni dăunătoare, cum ar fi incinerarea deșeurilor și transporturile către țări terțe, prin măsuri financiare sau restricții legale pentru a atrage atenția și schimbarea în amonte.
Cu alte cuvinte, criza plasticului nu este doar o chestiune de tratare a deșeurilor și soluții tehnice. Este o chestiune complexă care țese probleme economice, sociale și de mediu de-a lungul întregului lanț de aprovizionare. Pentru o astfel de chestiune, avem nevoie de soluții holistice al căror prim scop ar trebui să fie să ne regândim și să ne remodelăm modelele de producție și consum.
Joan Marc Simon- Director executiv la Zero Waste Europe
Pierre Condamine – Responsabil cu politica deșeurilor la Zero Waste Europe
Justine Maillot- Campanie de consum și producție la Zero Waste Europe și coordonator de politici al Rethink Plastic Alliance
friendsofeurope.org
Last Updated on 24 iulie, 2021
